În perioada 7-11 aprilie participăm la Techagro în Brno, Cehia. Vă așteptăm în vizită la standul nostru din pavilionul P.

Termeni și condiții

Elemente definitorii

Termenii și condițiile generale se vor aplica tuturor vânzărilor de bunuri și prestărilor de servicii de către S.C. Sere Transilvania S.A. prin intermediul magazinului virtual www.seretransilvania.ro către Cumpărător și pot fi modificate numai cu acordul expres scris al ambelor părți.

Astfel, următorii termeni vor însemna:

Cumpărător - persoană fizică/juridică, persoană fizică autorizată, asociație/fundație ce emite o Comandă.
Vânzător - Societatea Comercială Sere Transilvania S.A., având sediul social în loc. Vâlcele, str. Principală nr. 355A, com. Feleacu, jud. Cluj.
Bunuri și Servicii - orice produs sau serviciu, inclusiv documentele și serviciile menționate în Comandă, care urmează a fi furnizate de către Vânzător, Cumpărătorului.
Comandă - un document electronic ce intervine ca formă de comunicare între Vânzător și Cumpărător, prin care Vânzătorul este de acord să livreze Bunurile și Serviciile și Cumpărătorul este de acord să primească aceste Bunuri și Servicii și să facă plata acestora.
Contract - o Comandă confirmată de către Vânzător.
Drepturi de proprietate Intelectuală (în cele ce urmează DPI) - toate drepturile imateriale cum ar fi know-how, dreptul de autor și drepturi în natura de autor, drepturile de bază de date, drepturi de proiectare, drepturi de model, patente, mărci înregistrate și înregistrări ale numelor de domenii pentru oricare din cele de mai sus.
Specificații - toate specificațiile și/sau descrierile Bunurilor și Serviciilor așa cum sunt precizate în Comandă.

Documente contractuale

Prin lansarea unei comenzi electronice sau telefonice pe site-ul anterior menționat, Cumpărătorul este de acord cu forma de comunicare (telefonic sau e-mail) prin care Vânzătorul își derulează operațiunile.

Comanda va fi compusă din următoarele documente, în ordinea importanței:

a. Comanda (împreună cu mențiunile clare asupra datelor de livrare și facturare) și condițiile sale specifice
b. Specificațiile Cumpărătorului (acolo unde este cazul)
c. Termeni și condiții

Dacă Vânzătorul confirmă comanda, acest lucru va implica o acceptare completă a termenilor Comenzii. Acceptarea comenzii de către Vânzător se consideră finalizată atunci când există o confirmare verbală (telefonică) sau electronică (e-mail) din partea Vânzătorului către Cumpărător, fără a necesita o confirmare de primire din partea acestuia. Vânzătorul nu consideră în nici un moment o comandă neconfirmată ca având valoarea unui Contract. 

Prezentul Contract intră în vigoare la confirmarea Comenzii de către Vânzător. Confirmarea se face telefonic sau electronic (e-mail).

Termenii și condițiile generale de vânzare stau la baza Contractului încheiat, a cărui anexă este Certificatul de garanție emis de Vânzător sau de către unul dintre furnizorii săi.

Extinderea obligațiilor vânzătorului

Vânzătorul își va utiliza cunostințele sale profesionale și tehnice pentru a atinge rezultatul stipulat în Comandă și va livra Bunurile și Serviciile care îndeplinesc cerințele, nevoile și specificațiile Cumpărătorului;

Informațiile prezentate pe site-urile Vânzătorului au caracter informativ și pot fi modificate de către Vânzător, fără o anunțare prealabilă.

De asemenea, din considerente legate de spațiu și coerența structurii informației, descrierile produselor pot fi incomplete însă vânzătorul face eforturi de a prezenta informațiile cele mai relevante, pentru ca produsul să fie utilizat în parametrii pentru care a fost achiziționat. Astfel că toate informațiile folosite pentru descrierea Bunurilor și/sau a Serviciilor disponibile pe Site (imagini statice / dinamice / prezentări multimedia etc.) nu reprezintă o obligație contractuală din partea Vânzătorului, acestea fiind utilizate exclusiv cu titlu de prezentare. De asemenea, imaginile sunt prezentate pe site cu titlu de exemplu.

Produsele sunt oferite în limita stocului disponibil. Vânzătorul nu oferă nicio garanție, în mod expres și nici implicit, în ceea ce privește inclusiv dar fără limitare la funcționarea acestui site, informația, conținutul, materialele sau produsele de pe site precum și potrivirea lor pentru un anumit scop. Vizitatorii sunt de acord în mod expres că folosirea acestui site și cumpărarea produselor se face pe propriul risc.

Vânzătorul nu poate garanta disponibilitatea în stoc a tuturor produselor prezentate. Vânzătorul va informa Cumpărătorul despre indisponibilitatea produsului, iar sumele pe care Cumpărătorul le-a plătit vor fi rambursate de către Vânzător în cel mai scurt timp. Alternativ, cu acordul Cumpărătorului, Vânzătorul poate livra un produs sau serviciu similar, de o calitate și preț echivalente cu cele solicitate inițial în cazul indisponibilității produsului comandat.

Comunicarea cu magazinul - se poate face prin interacțiunea cu acesta, postarea opiniilor vizavi de produse sau comunicarea prin adresele menționate la secțiunea "contact". Utilizatorii Site-ului pot trimite comentarii, note, sugestii, idei sau observații cu privire la conținutul și structura Site-ului sau a produselor/serviciilor, respectiv pot adresa întrebări atâta timp cât conținutul acestora nu este ilegal, obscen, amenințător, defăimător, care să afecteze viața privată, drepturile de proprietate intelectuală, ale Sere Transilvania sau ale unor terțe părți, și care nu conțin viruși, derulează campanii politice/electorale, solicitări comerciale, scrisori în lanț, mailinguri de masă, sau orice altă formă de spam. Nu puteți folosi o adresă de e-mail falsă sau să pretindeți că sunteți o altă persoană sau entitate. Vor fi excluse din site sau ignorate, toate mențiunile de mai sus.

Pentru motive justificate Sere Transilvania își rezervă dreptul de a restricționa accesul Clientului/Cumpărătorului în vederea efectuării unei Comenzi și/sau la unele din modalitățile de plată acceptate, în cazul în care consideră că în baza conduitei sau a activității Clientului/Cumpărătorului pe Site, acțiunile acestuia ar putea prejudicia în vreun fel Sere Transilvania. În oricare dintre aceste cazuri, Clientul/Cumpărătorul se poate adresa către Sere Transilvania, pentru a fi informat cu privire la motivele care au condus la aplicarea măsurilor susmenționate.

Dreptul de proprietate intelectuală industrială (DPI)

Cumpărătorul înțelege dreptul de proprietate intelectuală și nu va dezvălui unei terțe părți sau va face publice (pe internet sau media), nici una dintre informările primite de la Vânzător.
De asemenea, numele site-ului precum și însemnele grafice sunt mărci înregistrate în proprietatea Sere Transilvania și nu pot fi preluate, copiate sau folosite, fără acordul scris al proprietarului.

Conținutul site-ului, incluzând dar nelimitându-se la logo-uri, reprezentări stilizate, simboluri comerciale, imagini statice, imagini dinamice, text și/sau conținut multimedia prezentate pe Site, sunt proprietatea exclusivă a Sere Transilvania, acestuia fiindu-i rezervate toate drepturile obținute în acest sens în mod direct sau indirect (prin licențe de utilizare și/sau publicare).

Confidențialitate și publicitate

SC Sere Transilvania SA, pentru a se conforma cu noua legislație privind protecția datelor personale care a intrat în vigoare în data de 25 Mai 2018 (GDPR), a adoptat măsurile necesare tehnice și organizatorice pentru a preveni pierderea, abuzul, folosirea greșită, modificarea, accesul neautorizat și furtul datelor personale primite, luând în considerare situația actuală a tehnologiei, natura datelor și riscul la care sunt expuse.

În ce scop vor fi procesate datele? Datele personale vor fi procesate în următoarele scopuri:

  • Clienți - Gestionarea datelor necesare pentru păstrarea relațiilor contractuale cu clienții.
  • Gestionarea contractelor ți ofertelor - Gestionarea contractelor cu clienții companiei.
  • Clienți potențiali - Gestionarea oportunităților și a contactelor de afaceri.

Pentru a pune în aplicare măsurile mai sus amintite, este necesar să fie colectate următoarele informații: informații de contact, informații legale ale clientului, gestionarea ofertelor și contractelor. Pentru aceste operațiuni de prelucrare, temeiul juridic se regăsește în relația contractuală actuală întreținută cu persoana vizată.

Informațiile de orice natură furnizate de către Cumpărător Vânzătorului vor rămâne în proprietatea Vânzătorului. Ele pot fi utilizate numai pentru executarea contractului și pot fi făcute cunoscute numai cu consimțământul scris la Cumpărătorului și după obținerea unui angajament de confidențialitate din partea celui care le primește. Nici o declarație publică, promovare, comunicat de presă sau orice alt mod de dezvăluire către terțe părți nu va fi făcută de Cumpărător cu privire la comandă fără consimțământul prealabil scris al Vânzătorului.
Mesajele Sere Transilvania sunt transmise prin intermediul partenerilor specializați și agreați de Sere Transilvania. Astfel sunt asigurate confidențialitatea și securitatea informațiilor. Datele cu caracter personal a clienților nu pot fi folosite, și nici furnizate altor părți.

Prin transmiterea de informații sau materiale prin intermediul acestui site, oferiți Vânzătorului acces nerestricționat și irevocabil la acestea, dreptul de a utiliza, reproduce, afișa, modifica, transmite și distribui aceste materiale sau informații. Sunteți, de asemenea, de acord ca Vânzătorul să poată utiliza liber, în interes propriu, aceste idei, concepte, know-how-uri sau tehnici pe care ni le-ați trimis prin intermediul site-ului www.seretransilvania.ro. Sere Transilvania nu va constitui subiect de obligații referitoare la confidențialitatea informațiilor trimise, dacă legislația în vigoare nu prevede alte specificații în acest sens.

Conform condițiilor legale privind protecția datelor cu caracter personal, Vânzătorul nu va dezvălui fără autorizare nici o informație referitoare la Cumpărător. Pe baza consimțământului expres și neechivoc și numai în limitele legislației în vigoare, în scopul de a răspunde solicitărilor dumneavoastră prin oferirea de noi produse/servicii, este posibil să oferim astfel de informații către terți (ex: furnizori de servicii de marketing, alți furnizori de servicii; agenții de stat, guvernamentale sau asociații din domeniul asigurărilor, atunci când legislația specifică prevede acest lucru; alte companii cu care putem dezvolta programe comune de ofertare pe piață a produselor și serviciilor noastre).

Persoana vizată are dreptul de a accesa datele sale personale, cât și dreptul de a solicita rectificarea datelor inexacte sau, dacă este cazul, să solicite ștergerea acestora atunci când, printre alte motive, datele nu mai sunt necesare pentru scopurile pentru care au fost colectate. În anumite circumstanțe, persoana vizată poate solicita o restricție privind prelucrarea datelor sale, caz în care noi le vom păstra numai pentru exercitarea sau apărarea reclamațiilor.

Pentru a exercita aceste drepturi și pentru orice altă clarificare, persoana vizată poate scrie la adresa de mail office@seretransilvania.ro

Pentru mai multe detalii legate de Procedura privind prelucrarea datelor cu caracter personal:

Atașamente

imagine pdf Procedură privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Termene și penalități

În cazul în care nu pot fi respectate termenele de livrare și/sau pornire a Comenzii, Vânzătorul este obligat să anunțe Cumpărătorul de termenul estimat de finalizare a livrării. 

Prin finalizarea Comenzii Cumpărătorul consimte că toate datele furnizate de acesta, necesare procesului de cumpărare, sunt corecte, complete și adevărate la data plasării Comenzii.

În cazul în care Vânzătorul primește informații eronate legate de facturarea sau livrarea produselor, se va stabili un nou termen de onorare a comenzii, acesta încadrându-se în termen de 3 zile lucrătoare.

Comanda poate fi anulată fără preaviz și fără despăgubire în următoarele condiții:

- datele furnizate de către Client/Cumpărător pe Site sunt incomplete și/sau incorecte;

- Clientul/Cumpărătorul nu poate fi contactat pentru confirmarea Comenzii în termenul de onorare a acesteia.

Facturare și plăți

Pentru comenzile din statele UE cu cod valid VIES, facturarea se face fără TVA. Pentru achizițiile fără cod valid VIES se adaugă TVA 19% (conform legii din România). Pentru comenzile plasate în România, factura se emite la cursul BNR+1% și soldul se stinge la valoarea calulată astfel.
Prețurile pentru produsele prezentate în magazinul virtual sunt exprimate în lei sau euro. Prețul, modalitatea de plată și termenul de plată sunt specificate în Comandă. Vânzătorul va emite către Cumpărător o factură fiscală pentru Bunurile și Serviciile livrate, obligația Cumpărătorului fiind să furnizeze toate informațiile necesare emiterii facturii conform cu legislația în vigoare.

Riscuri și responsabilități

a. Livrare
Vânzătorul se obligă să expedieze Bunurile și Serviciile în sistem de curierat către Cumpărător.

b. Transport - Ambalare
În afară de cazul în care este agreat diferit de Vânzător și Cumpărător, Vânzătorul se descarcă de riscurile și responsabilitățile asociate cu Bunurile și Serviciile în momentul predării acestora către societatea de curierat intern cu care Vânzătorul colaborează sau către reprezentantul Cumpărătorului.
Vânzătorul va asigura ambalarea corespunzătoare a Bunurilor și Serviciilor și va asigura transmiterea documentelor însoțitoare.
Vânzătorul va efectua livrarea Bunurilor și Serviciile pe teritoriul României.

Acceptare

Acceptarea va fi făcuta atunci când Bunurile și Serviciile sunt conforme cu caracteristicile tehnice menționate în Comandă. În cazul în care Cumpărătorul descoperă că Produsele livrate sau Serviciile furnizate nu sunt conforme specificațiilor tehnice, atunci Vânzătorul va aduce la conformitate Produsele și Serviciile.

Garanții

Toate produsele comercializate de către site-ul www.seretransilvania.ro, beneficiază de condiții de garanție conforme legislației în vigoare și politicilor comerciale ale producătorilor. Produsele sunt noi, în ambalajele originale și provin din surse autorizate de fiecare producător în parte. În cazul produselor vândute și livrate de Sere Transilvania, certificatele de garanție fie sunt emise direct de producător, în cazul în care acesta are o rețea de service natională, fie sunt emise de către Sere Transilvania. 

Lipsa certificatului de garanție al produsului trebuie semnalată în maxim 48 ore de la recepția mărfii pe adresa office@seretransilvania.ro. Orice sesizare ulterioară nu va fi luată în considerare. În cazul produselor resigilate, certificatul de garanție este emis de către Sere Transilvania, iar garanția nu acoperă aceeași perioadă ca la un produs nou, sigilat. Perioada de garanție este specificată pentru fiecare produs resigilat în parte.

Transferul proprietății

Proprietatea asupra Bunurilor și Serviciilor va fi transferată la momentul efectuării plății din partea Cumpărătorului în locația indicată în comandă (înțelegând prin livrare - semnarea de primire a documentului de transport furnizat de curier sau semnarea de primire pe factură fiscală în cazul livrărilor efectuate de personalul Vânzătorului). În cazul livrării prin curier, acesta nu este autorizat de către Vânzător să permită Cumpărătorului deschiderea coletelor înainte de semnare de livrare, ci doar ulterior semnării de livrare și achitării eventualei contravalori a acestora.

Politica de retur

Sere Transilvania asigură politica de retur în condițiile aplicării Ordonanței de urgență nr. 34/2014, privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Cumpărătorii care au cumpărat de pe www.seretransilvania.ro pot returna produsele cumpărate, în ambalajul original, în termen de 14 zile lucrătoare de la primire, fără penalități și fără invocarea vreunui motiv. În acest sens, Cumpărătorul va formula o declarație neechivocă în care își exprimă decizia de retragere din contract și/sau de a returna produsul comandat sau va putea completa un formular de retur, care va fi transmis pe adresa de email office@seretransilvania.ro sau prin intermediul poștei.

Conform art. 9 din O.U.G. nr. 34/2014,"Consumatorul are dreptul să notifice în scris comerciantul că renunță la cumpărare, fără penalități și fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile lucrătoare de la primirea produsului sau, în cazul prestărilor de servicii de la încheierea contractului". Returnarea produselor se va face pe cheltuiala cumpărătorului, folosind același serviciu de transport cu care s-a făcut expedierea. În condițiile aplicării disp. art. 14 alin. 3 din O.U.G. nr. 34/2014, consumatorul va fi responsabil în ceea ce privește diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării produselor. Sere Transilvania va percepe taxe suplimentare pentru returnarea acelor produse la care se vor constata: lipsa sau ruperea etichetelor, lipsa ambalajului original, etc., în vederea readucerii produselor la starea inițială. În aceste condiții, aceste costuri vor fi unele rezonabile pentru cumpărător. În conformitate cu art. 13 alin. 4 din O.U.G. nr. 34/2014, Sere Transilvania va rambursa contravaloarea la data recepționării produselor, care au făcut obiectul vânzării sau până la momentul primirii unei dovezi din partea consumatorului conform căreia acesta a trimis produsele, luându-se în considerare data cea mai apropiată. Suma rambursată nu va include cheltuielile de transport ocazionat cu returnarea produselor, în condițiile în care aceste costuri au fost suportate de către Sere Transilvania. Un produs este considerat folosit atunci când:

  • Produsul sau ambalajul prezintă urme de uzură (modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi etc.)
  • Produsul a fost folosit intensiv

Date de care trebuie ținut cont atunci când se returnează produsele comandate:
-  Contravaloarea transportului produselor către firma Sere Transilvania va fi suportată de client.
-  Produsele trebuie să fie în stare foarte bună, să nu fie folosite sau uzate.
-  Produsele se pot returna doar în ambalajul original fără a fi deteriorate (cu urme de lovituri sau distruse).
-  În situația în care produsele au un sigiliu, acesta nu are voie să fie desfăcut - produsul trebuie returnat sigilat.
-  Starea produselor returnate trebuie să fie la fel ca la achiziționarea/primirea lor. Orice semn de uzură existent pe produs sau ambalaj atrage anularea dreptului de returnare.
-  Cumpărătorul este responsabil doar în ceea ce privește diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării produselor.
-  Nu se acceptă pentru returnare produsele care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi, șocuri etc.
Dacă întâmpinați orice probleme legate de o comandă, care nu par a putea fi rezolvate prin email sau cu persoana cu care ați discutat, puteți solicita o conciliere suplimentară, contactându-ne pe adresa office@seretransilvania.ro

Pentru comenzile plătite cu cardul suma va fi returnată pe același card utilizat la tranzacționare, în decurs de 3-30 de zile de la acceptarea returului.

Răspundere

Vânzătorul nu poate fi responsabil pentru daune de orice fel pe care Cumpărătorul sau oricare terță parte o poate suferi ca rezultat al îndeplinirii de către Vânzător a oricărei din obligațiile sale conform Comenzii și pentru daune care rezultă din utilizarea necorespunzătoare a Bunurilor și Serviciilor după livrare și în special pentru pierderea produselor.

Forță majoră

Nici una din părți nu va fi răspunzătoare pentru neexecutarea obligațiilor sale contractuale, dacă o astfel de neexecutare este datorată unui eveniment de forță majoră. Forța majoră este evenimentul imprevizibil, în afara controlului părților și care nu poate fi evitat.

Legea aplicabilă - jurisdicția

Prezentul contract este supus legii române. Eventualele litigii apărute între Vânzător și Cumpărător se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești române competente.

Părțile sunt de acord să se supună jurisdicției exclusive a instanței competente din apropierea domiciliului Vânzătorului pentru soluționarea litigiilor contractuale. Părțile afirmă că, în caz de dispută privind interpretarea acestui CGT, întotdeauna va prevala textul în limba română.